Onibon este un brand românesc, creat de designerul Oana Cucu din Timișoara. Onibon este punctul de pornire acestei aventuri în lumea fashion-ului, un nume colorat și vesel care a devenit tot mai important pentru designer și tot mai auzit pe buzele clientelor.  Ce înseamnă Onibon pentru Oana ?  "Onibon înseamnă o serie de alegeri bine făcute, care mă fac să zâmbesc în fiecare zi."

Oana se simte  cel mai bine in atelierul de creație - un efect benefic ai celor 9 ani de studiu al artelor vizuale, atât la liceu, cât și la facultate. În anul 2013, Oana debutează în forță în lumea modei pe podiumul din San Francisco-SUA, cu colecția Return to Innocence, proiect finalist în cadrul concursului internațional Arts of Fashion. Tot în 2013, prezintă colecția de licență inSight. În 2014. Prima jumătate a anului 2015 a fost dedicat colecției de disertație, Into the Blue, o colecție ce aduce în prim plan lumea fascinantă a mediului acvatic și capacitatea viețuitoarelor de a lumina în întuneric prin intermediul bioluminescenței, o colecție care a devenit rapid apreciată de public. 

Atelierul de creație Onibon apare în anul 2014, fiind împărțit cu brandul local T`esha. Dacă sunteți din Timișoara, găsiți atelierul Onibon pe strada Mureș nr. 118 B, într-o nouă locație foarte drăguță. Iar pentru cei din țară, aveți la dispoziție siteul www.onibon-fashion.ro sau pagina de facebook.com/onibonfashion  unde puteți admira produsele brandului nostru, le puteți cumpăra sau puteți fi la curent cu ultimele noutăți.

În creațiile Onibon, atenția este îndreaptată în special spre combinarea materialelor și a culorilor într-un mod armonios și natural. Produsele se evidențiază  prin crearea de noi suprafețe, texturi sau imprimeuri, designul pieselor fiind creativ, original și mai ales în tendințele actuale. Fie că este vorba despre colecțiile de sezon, fie de colecția de tricotaje sau chiar de colecția Onibon Special & Bridal, fiecare piesă atent lucrată, îți va accentua personalitatea.