Cu o mică întârziere ne întoarcem la unul dintre evenimentele la care am participat în această vară. Este vorba despre Off-Opera Fashion Fair, un eveniment la care am participat la fiecare ediție cu drag, organizat cu foarte mare atenție de Rotaract Club Timisoara Opera in colaborare cu Rotaract Club Timisoara, Rotaract Timisoara Cetate, Rotaract Timisoara Cosmopolitan si Rotaract Club Timisoara Ripensis . "IT'S ALL ABOUT LOVE" a fost tematica ediției a 3-a a evenimentului caritabil Off - Opera Fashion Fair,  din 28 iulie 2017 ce a avut loc în locația Jardin TimișoaraDesigneri, artisti, modele si voluntari si-au unit fortele pentru fashion show-uri si concerte pline de pasiune. Toate fondurile stranse in cadrul evenimentului se vor folosi ca si pana acum pentru reabilitarea Spitalului Clinic "Victor Babes" din Timisoara.

De această dată am încercat să ajutăm cum putem la organizarea evenimentului. Astfel, o parte din organizatoarele evenimentului au îmbracat ținute Onibon potrivite pentru tema serii, alb-negru. De asemenea am încercat să aducem cât mai mulți susținători cauzei Off, prin oferirea unui cadou special în cadrul concursului online de pe pagina de facebook Off-Opera Fashion Fair. Cadoul nostru a fost o bluza de dantelă din colecția de primăvara-vară și a ajuns la Alina din Brăila. Nu în ultimul rând, am oferit un cadou special și pentru tombola din seara evenimentului, unde au participat toți cei care ne-au vizitat acolo. O norocoasă a primit una dintre rochiile din colecția de primăvară-vară, într-o minunată nuanță de turcoaz.Evenimentul a început cu târgul unde au fost prezenți designerii locali, apoi a continuat cu concertul Val Band, prezentarea de modă și apoi concertul Marian Vasilescu. Bloggerițele locale nu au lipsit, deși unele au fost fascinate de prezentările de modă și au uitat să dea o tură și la standurile celorlați participanți. Ne-au încântat cu prezența lor Rox Sarafolean, Georgiana Medrea, Catalina Rățoi, Emiliana Leli, Zenobia Lazarovici, Anca Varsandan, Anca Sorca și Dana Cristina Straut. Organizatorii au pregătit cadouri speciale și pentru ele, iar Diana de la T`esha a oferit pentru aceste cadouri, cămăși super draguțe ce se vor regăsi în colecția ei de toamnă-iarnă.