Așa cum bine știți, pe lângă titlul de Capitala Culturala Europeana 2021, Timișoara este Capitala Tineretului din mai 2016, până în mai 2017. In 17 septembrie a avut loc în Piața Unirii evenimentul CheckART 2016, organizat de Timișoara - Capitala Tineretului din România, unde ați întâlnit tineri cu inițiativă care au luat parte la acest proiect, fie ca personaje ale spectacolului, fie ca voluntari Check-OUT. Cu toții au fost foarte dedicați, iar publicul a văzut asta, felicitându-i, admirându-i și chiar îmbrățisându-i.

Ați putut vedea statul vivante întruchipând cele patru anotimpuri, în culori specifice și detalii inspirate de anotimpul pe care îl reprezentau. Alte patru statui-două gheișe, un călugăr shaolin și un soldat levitau spre atracția tuturor. Celelalte personaje ale spectacolului au interacționat cu publicul. Este vorba de cele trei cupluri de mimi, de cei trei bufoni energici, cuplu de îngeri, cuplu de epocă și balerine pe bicicletă.

Initiator proiect: Hoca Virag Francisca
Organizator: Timișoara - Capitala Tineretului din România
Costume: T'esha by Diana Tătucu & Onibon Fashion